Aktuelle Folge
Zelenski ne-a arătat cum se negociază cu Trump SUA și Ucraina au semnat acordul de parteneriat economic pentru dezvoltarea resurselor minerale. Acordul crește speranțele pentru continuarea sprijinului american față de țara aflată în război și ar putea apropia instaurarea păcii. Și povest
Länge: 3:20
SUA și Ucraina au semnat acordul de parteneriat economic pentru dezvoltarea resurselor minerale. Acordul crește speranțele pentru continuarea sprijinului american față de țara aflată în război și ar putea apropia instaurarea păcii. Și povestea are semnificația ei și pentru România.
Pentru început, să spunem că acordul prevede crearea unui Fond de Investiții pentru Reconstrucția Ucrainei, pe care Washingtonul și Kievul îl gestionează împreună, pe baza unui parteneriat egal.
Nu se așteaptă schimbări în procesele de privatizare sau în managementul companiilor de stat, acestea vor aparține în continuare Ucrainei. Ucraina nu are obligații față de Statele Unite legate de ajutorul acordat până acum.
Acordul nu contravine obligațiilor internaționale ale Ucrainei, în special integrării europene, iar fondul de investiții va fi alimentat doar cu venituri din noile licențe.
După ce Ucraina a refuzat să semneze precedenta variantă de acord, considerând-o oneroasă, de data aceasta, reacțiile de la Kiev sunt în general pozitive, după cum aflăm de la colegii noștri din redacția ucraineană a RFI.
Oleksandr Musienko, șeful Centrului pentru Studii Militaro-Juridice, a salutat și el acordul, subliniind că acesta va contribui la protejarea țării: ”Planul Marshall pentru Europa a fost și despre economie, iar apoi a apărut NATO!”, a spus analistul ucrainean.
Există însă și opinii critice, potrivit cărora acordul nu conține garanții reale de securitate, în timp ce Ucraina va pierde bani de la buget.
În orice caz, acordul marchează o schimbare de abordare la Washington. De la instalarea sa, în ianuarie, noua administrație Trump s-a poziționat în favoarea Rusiei, punând condiții grele Ucrainei pentru încetarea păcii.
Semnarea acordului contrastează cu imaginile care au făcut înconjurul lumii, la sfârșitul lui februarie, în care Volodimir Zelenski a avut schimburi de replici dure cu Donald Trump și JD Vance, în fața unor jurnaliști conservatori aleși pe sprânceană.
Refuzul președintelui ucrainean de a semna o formulă de acord, pentru că a considerat-o dezavantajoasă pentru țara sa, a fost văzut de mulți drept un gest sinucigaș, în fața unei administrații Trump decise parcă să pună capăt războiului în termeni cât mai favorabili Rusiei.
Iată însă că roata s-a întors și Ucraina a obținut probabil tot ce se putea mai mult, în condiții extrem de dificile.
Cum de a fost posibil? Desigur, sprijinul european neclintit față de Ucraina a contat mult. De la confruntarea șocantă din Biroul Oval, Ucraina a primit numeroase dovezi că nu este singură.
Dar foarte importantă a fost, în cele din urmă, atitudinea demnă și neclintită a președintelui Zelenski în apărarea intereselor națiunii care l-a ales.
Povestea are semnificația ei și pentru români, care se pregătesc să meargă la urne. În această campanie electorală, mulți candidați s-au lăudat cu legăturile lor în administrația Trump. Unii s-au pozat la Mar-a Lago, alții au mers în America și au dat interviuri unor influenceri MAGA.
Zelenski le-a arătat – lor și nouă tuturor – că nu e nevoie să te căciulești pentru o întâlnire cu un funcționar de rangul trei sau să zgârii la ușile administrației americane ca să negociezi eficient cu Donald Trump. Trebuie doar să-ți reprezinți națiunea cu demnitate.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
GUID: 3f0d0bce-2716-11f0-8709-005056a97652
Erscheinungsdatum: 2.5.2025, 07:28:13