Scrisă cumva în peisajul ediției finale a Institutelor Religiei Creștine a lui Jean Calvin (1559), ca și în opoziție față de contrareforma romano-catolică marcată prin Conciliul de la Trent (1545-1563), lucrarea lui Bullinger a rezumat teologia reformată într-o manieră cuprinzătoare.

Începând cu Scriptura, ea trece mai departe la elementele fundamentale ale teologiei sistematice, în note caracteristic reformate și calviniste: predicarea Cuvântului lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu (cap. 1); Hristos este oglinda în care contemplăm alegerea noastră (cap. 10); providența și predestinarea sunt lucrări separate ale lui Dumnezeu; trupul și sângele lui Hristos sunt primite spiritual, nu trupește – adică prin Duhul Sfânt.

Dar chestiunile religioase practice sunt și ele de o importanță majoră: rugăciune și cântarea, chestiunea zilelor sfinte, catehizarea, vizitarea bolnavilor, îngroparea morților sunt toate discutate (cap. 23-26), ca și chestiunile legate de căsătorie și celibat, și rolul magistratului (cap. 29-30). Astfel, expunerea lui Bullinger, transformată în A Doua Mărturisire Helvetă de Credință, a fost o lucrare matură de teologie reformată potrivită pentru a doua parte a secolului al XVI-lea.